ipoteză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypothèse)

1. presupunere, supoziție enunțate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relația dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea și cauzele lăuntrice care le determină.
2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecință.
3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstrație.

aprioric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. apriorisch)

1. bazat pe ipoteză și teorie mai degrabă, decât pe experiment sau dovezi empirice; a priori.
2. (despre cunoștințe) care nu provine din experiență; anterior oricărei experiențe, bazat exclusiv pe rațiune.

asuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assumer, lat. assumere)

1. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări.
2. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea.

binarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. binarisme)

1. teorie fonologică bazată pe ipoteza opozițiilor binare.

condițional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conditionnel)

1. supus unor condiții; care cuprinde o condiție.
2. stimul ~ = stimul care declanșează un reflex condiționat; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă o condiție, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție condițională; mod ~ (și s. n.) = mod al verbului care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții.

conjectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conjecture, lat. coniectura)

1. simplă supoziție, care nu a primit încă nici o confirmare; ipoteză, presupunere.

diagnostic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diagnostic, gr. diagnostikos)

1. determinarea de către medic a unei boli pe baza manifestărilor clinice și de laborator; diagnoză.
2. (fig.) previziune, ipoteză pornind de la anumite semne.