OK
X
ireal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. irréel)
1.
care
nu
există
în
realitate;
nereal,
imaginar,
fantastic.
2.
(despre
verbe)
care
prezintă
acțiunea
ca
pe
o
ipoteză
nerealizată
sau
nerealizabilă.
irealism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. irréalisme)
1.
lipsa
simțului
realului.
2.
tendință
de
exprimare
în
artă
fără
referire
la
realitate.
irealist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. irréaliste)
1.
I.
referitor
la
irealism
(școală
artistică
care
se
străduiește
să
nu
facă
referire
la
realitate).
2.
(cel)
care
este
lipsit
de
orice
simț
al
realității,
care
manifestă
un
spirit
lipsit
de
realism.
3.
II.
adept
al
irealismului.
4.
(antonim)
realist.
irealitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. irréalité)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
ireal;
ceea
ce
este
opus
realității.
irealizabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. irréalisable)
1.
de
nerealizat:
nerealizabil.
areal 2, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. areale)
1.
în
afara
realității;
ireal;
care
respinge
apropierile
prea
directe
între
planul
artistic
și
cel
real.
castel
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. castellum, it. castello)
1.
construcție
fortificată,
medievală,
cu
turnuri,
înconjurată
cu
ziduri
mari
și
șanțuri,
servind
ca
reședință
seniorilor
feudali.
2.
~e
în
Spania
=
visuri
irealizabile,
planuri
fantastice;
himere;
~
de
apă
=
rezervor,
construcție
înaltă,
destinată
acumulării
apei
potabile
sau
industriale
și
distribuirii
ei.
3.
fiecare
dintre
construcțiile
metalice
sau
de
lemn
deasupra
punții
superioare
a
unei
nave.
donchihotesc, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. donquichottesque)
1.
referitor
la
personajul
Don
Quijote,
de
Miguel
de
Cervantes.
2.
caracterizat
prin
donchihotism;
irealizabil,
de
Don
Quijote.
3.
(var.)
donquijotesc,
donchijotesc,
donchișotesc.
donchihotism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. donquichottisme)
1.
purtare
extravagantă
a
unui
om
care
urmărește
scopuri
irealizabile,
pentru
care
desfășoară
un
eroism
steril,
în
luptă
cu
obstacole
imaginare.
enunțiativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. énonciatif, lat. enuntiativus)
1.
care
conține
o
enunțare.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
afirmativă
sau
negativă
care
exprimă
un
fapt
real,
realizabil
sau
ireal;
propoziție
expozitivă.
fantasmagoric, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. fantasmagorique)
1.
care
ține
de
fantasmagorie;
fantastic,
ireal.