melodic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélodique)

1. adj. melodios, armonios.
2. mod ~ = mod care se sprijină pe atracția melodică, pe un singur sunet stabil (tonica).
3. s. f. ramură a științei muzicii care se ocupă cu studiul melodiei.

muzică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)

1. artă care exprimă cu ajutorul sunetelor sentimente și atitudini.
2. știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului și armoniei.
3. operă, bucată muzicală, melodie; (prin ext.) totalitatea operelor muzicale.
4. ~ ușoară = muzică cu caracter distractiv, adesea în ritmuri de dans.
5. ~a sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor.
6. ~ de scenă = muzică destinată să susțină sau să sporească efectul unui spectacol scenic.
7. ~ ambientală = muzică cu armonii ușoare și discrete, care servește ca sunet de fundal pentru o ocupație.
8. combinație armonioasă sau expresivă de sunete; suită, set de sunete care amintesc de muzică; zgomot, armonie.
9. formație instrumentală; orchestră.
10. ~ militară = fanfară.
11. (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal.
12. (la fig.) (fam.) vorbire repetată.
13. (var.) musică.

scat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. scat)

1. stil vocal specific jazului, în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice cu valoare ritmico-fonetică, imitând improvizația instrumentală.

melodică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mélodique)

1. ramură a științei muzicale care se ocupă cu studiul melodiei.
2. modul, felul în care este compusă o melodie.
3. tehnică a melodiei.