notifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. notifier, lat. notificare)

1. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare.

notificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (notifica)

1. acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; notificație.
2. înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică.
3. (informatică) funcție automată de alertă între procese sau mesaj de la o aplicație destinat utilizatorului.
4. (securitate alimentară) comunicat emis atunci când nu sunt respectate standardele de sănătate sau de siguranță a consumatorilor.

notificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. notification)

1. acțiunea, faptul de a notifica pe cineva despre ceva; document care conține acest act; notificare.
2. formalitate prin care o persoană este informată în mod oficial.
3. (var.) notificațiune.

prenotifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (pre- + notifica)

1. a notifica în prealabil.

capitular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capitulaire)

1. referitor la capitul1, la canonici.
2. cancelar ~ = canonic director de studii în școlile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu.

declarație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclaration, lat. declaratio)

1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc.
2. verb de ~ = verb care denumește acțiunea de „a vorbi”.
3. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare.
4. mărturie, depoziție în fața unei autorități.
5. relatare făcută în fața unei autorități.
6. relatare făcută în fața unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuși.
7. (inform.) instrucțiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia.

intima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intimer, lat. intimare)

1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate.
2. (jur.) a chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare.

intimație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. intimation, lat. intimatio)

1. acțiunea de a intima și rezultatul ei; intimare.
2. declarație autoritară care implică o notificare oficială; somație.
3. act de procedură prin care se face (notificarea sau) intimarea.
4. (var.) (înv.) intimațiune.

notifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. notifier, lat. notificare)

1. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare.

notificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (notifica)

1. acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; notificație.
2. înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică.
3. (informatică) funcție automată de alertă între procese sau mesaj de la o aplicație destinat utilizatorului.
4. (securitate alimentară) comunicat emis atunci când nu sunt respectate standardele de sănătate sau de siguranță a consumatorilor.