pendul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pendule, lat. pendulus)

1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.
2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri.
3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă.
4. ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un balansier; pendulă.
5. (var.) pendulă, (înv.) pandul, (înv.) pendel.

pendula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. pendolare)

1. a avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziția de echilibru.
2. (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii.
3. (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât.

pendulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pendule)

1. ceasornic mare de perete cu mișcare reglată de un pendul.

pendular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pendulaire)

1. care are o mișcare ca un pendul; oscilant.

balistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. balistique)

1. adj. referitor la balistică.
2. curbă ~ă = traiectoria unui proiectil; pendul ~ = pendul pentru determinarea vitezei proiectilelor.
3. (despre semințe, fructe) diseminat prin expulzare.
4. s. f. știință care studiază mișcarea corpurilor grele în câmpuri gravitaționale.

fula

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fouler)

1. (despre roți) a se roti neregulat, având o mișcare pendulară.

metronom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métronome)

1. instrument prevăzut cu o tijă de pendul, cu perioadă reglabilă, care marchează tempoul în muzică.

orologerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. horologerie)

1. tehnica fabricării și reparării ceasurilor, a pendulelor, ceasornicărie.

pendul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pendule, lat. pendulus)

1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.
2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri.
3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă.
4. ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un balansier; pendulă.
5. (var.) pendulă, (înv.) pandul, (înv.) pendel.

pendular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pendulaire)

1. care are o mișcare ca un pendul; oscilant.