difracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diffraction)

1. deviere de la propagarea rectilinie a undelor luminoase, sonore, radio etc. la întâlnirea unor obstacole, la trecerea printr-o fantă sau în imediata vecinătate a marginii unui ecran, propagându-se și în spatele acestora.
2. modificare a direcției unui val la izbirea cu un obstacol.

excentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excentrique)

1. adj. (mat.; despre un punct) situat în afara centrului; (despre figuri geometrice) fără un centru comun.
2. neobișnuit, foarte original; extravagant, bizar.
3. s. n. organ de mașină format dintr-un disc fixat pe un arbore rotativ, și a cărui axă nu este în centru, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare rectilinie alternativă și invers.

manivelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. manivelle)

1. pârghie îndoită în unghi drept, care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc.

piston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. piston)

1. organ de mașină, cilindru înfundat la unul sau la ambele capete, care, printr-o mișcare rectilinie, alternativă, contribuie la transformarea energiei fluidului motorului termic în energie mecanică sau invers, la pompe, compresoare etc.
2. ventil vertical la unele instrumente de suflat de alamă, cu ajutorul căruia, mărindu-se lungimea coloanei de aer, se coboară înălțimea sunetului emis.

rașel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Raschel/maschine/)

1. mașină rectilinie de tricotat.

refracție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réfraction, lat. refractio)

1. deviere a unui fascicul de radiații luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite.
2. ~ astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră; indice de ~ = număr, câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul din care provine.