Dictionar

fantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fente)

1. deschidere alungită și îngustă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul.
2. crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime.
 

fantasc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantasque)

1. care șochează prin aspect, manifestare, evoluție et cetera; care se abate de la ordinea comună, care se distinge prin ciudățenia aspectului său; ciudat, bizar, extravagant.
2. care se lasă condus de inspirația de moment; imprevizibil.
3. (antonime) banal, rezonabil.
 

fantascientist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (it. fantascientista)

1. I. care amintește (sau este demn) de science-fiction; științifico-fantastic.
2. II. autor de literatură științifico-fantastică.
 

fantascienza

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fantascienza)

1. (carte, film de) ficțiune științifică.
 

fantasin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantassin, it. fantaccino)

1. infanterist, în Franța și Italia.
 

fantasmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantasme, gr. phantasma)

1. fantomă (1).
2. (fig.) imagine, priveliște neclară, ireală.
3. produs al imaginației, himeră.
 

fantasmagoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantasmagorique)

1. care ține de fantasmagorie; fantastic, ireal.
 

artezian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. artésien)

1. (fântână, izvor) din care apa țâșnește în sus.
 

balestrieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. balestriera)

1. (arhitectură medievală) fantă lungă și subțire creată în zidurile fortificațiilor medievale, care oferea protecție trăgătorului; barbacană, crenel.
 

bazilisc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. basilisco, gr. basiliskos)

1. (mit.) șarpe, ființă fantastică cu privire ucigătoare.
2. gen de șopârlă din America Centrală cu limba groasă, capul și gâtul scurte, coadă lungă, având pe cap o excrescență epidermică triunghiulară.
3. tun lung folosit pe galere.
 

cantar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canthare, gr. kantharos)

1. vas de băut la greci și romani, cu picior și toarte, folosit la amestecatul vinului cu apa.
2. fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa.
 

castel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. castellum, it. castello)

1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali.
2. ~e în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei.
3. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave.
 

consubstanțialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. consubstantialité)

1. calitatea a ceea ce este consubstanțial; unitate și identitate de substanță.
2. în religia catolică, unitate între cele trei persoane care formează Sfânta Treime.