semnificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. significatif)

1. care scoate ceva în evidență, cu un înțeles precis.
2. care are o semnificație, plin de înțeles, cu tâlc; expresiv.
3. însemnat; important.

semnificativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (semnificativ + -itate)

1. caracterul a ceea ce este semnificativ.
2. mulțimea faptelor care dau sens.
3. (statistică) pragul de la care rezultatele unui test sunt considerate fiabile; prag de semnificație.

albuginee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. albuginée)

1. (anat.) membrană fibroasă alcătuită din țesut conjunctiv (conținând o cantitate mare de proteine ​​de susținere) de culoare albă, de densitate semnificativă, care înconjoară anumite organe genitale precum testiculul, ovarul, corpul cavernos și corpul spongios.

anodin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anodin)

1. care este lipsit de importanță; neimportant, neînsemnat.
2. care este nesemnificativ, insignifiant; care nu are valoare.
3. care nu produce rău; fără consecințe; inofensiv.
4. care este tern, plictisitor, fără caracteristici speciale.

consonantă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Konsonant)

1. sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient de tare pentru a fi auzit; sunet al vorbirii caracterizat, spre deosebire de vocale, prin faptul de a nu putea fi singurul constituent sau singurul tip de constituent al unui cuvânt (conceptul modern de „consoană” nu mai necesită apariția concomitentă cu o vocală); consoană.
2. desemnează literele alfabetului diferite de vocale.
3. (var.) (înv.) consonant.

derizoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dérisoire, lat. derisorius)

1. (despre prețuri, valori) neînsemnat, lipsit de valoare; nesemnificativ, ridicol.

elocvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éloquent, lat. eloquens)

1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator.
2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ.

enterectazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. entérectasie)

1. (med.) dilatare mai mult sau mai puțin semnificativă a intestinului (subțire); printre cauzele posibile: enterostenoza, ocluzia, tumora și pseudotumoarea.