Dictionar

deces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. décès, lat. decessus)

1. încetare din viață, moarte a unui om.
2. certificat de ~ = act care constată moartea unei persoane; (fig.) acțiune care provoacă sfârșitul a ceva.
 

ancestru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. ancêtre)

1. persoană care se află la originea unei familii, din care se descinde; strămoș, predecesor.
 

antecesor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. antecessore, lat. antecesor)

1. persoană care precede pe cineva într-o funcție sau demnitate; predecesor.
2. persoană care a existat înainte; strămoș.
 

docimazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. docimasie, gr. dokimasia)

1. mod de verificare și selecționare a candidaților la magistraturi, oratorie etc. în Atena antică.
2. cercetare a cauzelor unui deces prin examinarea organelor după autopsie.
3. disciplină care determină proporția de metale utilizabile conținute de minereuri; docimastică (II).
 

epigon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos)

1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei.
2. diadoh.
3. urmaș lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare.
4. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă.
 

erede

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. heres, -dis, it. erede)

1. cel care, la moartea unei persoane, devine (co)proprietarul averii acestuia; moștenitor.
2. cel care, prin drept de naștere sau prin desemnare, urmează pe cineva într-o funcție, într-o demnitate, la tron etc.
3. (fig.) cel care duce mai departe tradițiile predecesorilor săi, care continuă învățătura unei persoane etc.
 

ferpar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. faire-part)

1. scrisoare sau anunț (într-un ziar) prin care se aduce la cunoștință căsătoria sau decesul cuiva.