Dictionar

limbaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. langage)

1. proces de comunicare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii.
2. (inform.) sistem de caractere și simboluri folosit în programare.
3. ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne convenționale.
4. limbă.
5. fel caracteristic de exprimare.
6. (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor.
 

cinelimbaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cine- + limbaj)

1. limbaj special al cinematografiei.
 

macrolimbaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. macrolanguage)

1. (inform.) limbaj de programare cu facilități de macrodefiniție.
 

metalimbaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. métalangage)

1. orice sistem lingvistic cu ajutorul căruia este posibil să se analizeze simbolurile și structurile unei limbi; metalimbă.
2. (inform.) limbaj de descriere adaptat la o definiție formală a limbajelor de programare.
 

aberanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberație.
2. (în limbajul uzual) aberație, anomalie.
 

aculalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acoulalia)

1. limbaj în care predomină jargonofazia și nonsensurile.
 

afazic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aphasique)

1. I. de afazie, privitor la afazie.
2. care suferă de afazie (pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege limbajul).
3. II. persoană care suferă de afazie.
 

afaziolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aphasiologue)

1. specialist în afaziologie, studiul tulburărilor de limbaj.
 

africanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. africanisme)

1. particularitate a limbajului francez vorbit în Africa.
 

alexic, -ă

Parte de vorbire:   I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. alexique)

1. I. referitor la alexie (incapacitatea de a citi, de a înțelege limbajul scris).
2. II. suferind de alexie.