Dictionar

neobișnuit

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (pref. ne- + obișnuit)

1. care iese din comun, care are un caracter aparte, unic; p. ext. extraordinar.
2. straniu, bizar, curios, ciudat.
 

abnorm, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” +‎ norma „standard” + -is)

1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobișnuit.
2. (antonime) normal, obișnuit.
 

abnormitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.
 

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
 

adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.
 

anomal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anomal, gr. anomalos)

1. care prezintă anomalie; care se abate de la regulă; neobișnuit.
 

apoteoza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. apothéoser)

1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza.
2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite; a preamări, a slăvi.