aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

afixal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affixal)

1. referitor la afix.
2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.
3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.

aglobulie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aglobulie)

1. scădere a numărului globulelor roșii din sânge.

agranulocitoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agranulocytose)

1. boală gravă provocată de dispariția sau scăderea numărului de granulocite din sânge.

aleucemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aleucémie)

1. leucemie fără creșterea numărului leucocitelor în sânge.

ameioză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. améiose)

1. diviziune nuclează, fără meioză, care nu asigură numărul de cromozomi.