Dictionar

principal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT principalis
2. FR principal
3. EN principal
4. DE hauptsächlich
5. RU основной; rлaвный
6. HU fő, elsődleges
 

primar; principal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT primarius
2. FR primaire; principal
3. EN primary
4. DE primär; vornehm; vorzüglich
5. RU первичный; rлaвный
6. HU elsődleges, alapvető, eredeti ősi, kezdetleges; fő
 

principal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. principal, lat. principalis)

1. adj. cel mai însemnat, de căpetenie, de frunte.
2. în ~ = în special, mai ales.
3. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care nu depinde gramatical de altă propoziție dintr-o frază.
4. s. n. (art.) ceea ce are o deosebită importanță, ceea ce este esențial.
 

principalmente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (fr. principalement, it. principalmente)

1. într-un mod principal, mai presus de toate; în primul rând; mai ales.
2. (var.) principalminte.
 

abațial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abbatial, lat. abbatialis)

1. care aparține unei abații, de abație.
2. care constituie un element al unei abații.
3. biserică ~ă = biserica principală a unei abații.
4. oraș ~ = oraș construit în jurul unei abații celebre.
 

accesoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.
 

acladiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acladium)

1. axă principală neramificată a unei inflorescențe, cu antodiul terminal.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

acompania

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accompagner)

1. a susține cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăți muzicale.
2. a însoți pe cineva.
 

acompaniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)

1. parte accesorie destinată a susține melodia principală a unui cântec sau instrument.