Dictionar

derelicțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déréliction)

1. (fil.) stare de însingurare și neputință, de împotrivire în fața unui destin amenințător și implacabil; sentiment al „aruncării” omului într-o lume indiferentă și ostilă.
 

fatalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fataliste)

1. I. referitor la fatalism, bazat pe fatalism.
2. care crede în fatalism, care consideră că evenimentele sunt fixate de puteri supranaturale, de soartă.
3. care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
4. II. adept al fatalismului; persoană care profesează fatalismul.
5. cel care crede în fatalitate.
6. persoană care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
 

irezistibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irrésistible, lat. irresistibilis)

1. căruia nu i se poate rezista, căruia nu i se poate împotrivi; nerezistibil.
2. (antonim) rezistibil.
 

negativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. négativisme)

1. atitudine de negare, de refuz.
2. simptom psihic constând în a se împotrivi la orice solicitare din exterior.
 

opoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition)

1. raport dintre două lucruri sau situații opuse, contrare; contrast.
2. raport de excludere între două noțiuni sau judecăți.
3. diferență cu valoare funcțională între două unități lingvistice.
4. împotrivire, opunere.
5. poziție a unui astru când Pământul se află între el și Soare; (p. ext.) poziție a două corpuri cerești diametral opuse pe bolta cerească.
6. grup politic potrivnic partidului care se află la putere; (p. ext.) politica practicată de acest grup.
 

opune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. opponere, după fr. opposer)

1. tr. a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
2. a pune față în față, a compara.
3. refl. a se împotrivi.