exterior, -oară

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extérieur, lat. exterior)

1. adj. din afară; extern.
2. (mat.) unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de o latură a unui poligon cu prelungirea altei laturi; comerț ~ = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine.
3. s. n. partea din afară a unui lucru; fațadă.
4. înfățișare, ținută.

exterioritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. extériorité)

1. caracterul a ceea ce este exterior.

exterioriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. extérioriser)

1. a exprima, a manifesta gânduri, sentimente etc. prin cuvinte, gesturi, fizionomie.

extern; exterior

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT externus; exterus; exterior
2. FR externe; extérieur
3. EN external; outer; outward
4. DE äußerer; außen befindlich; äußerlich
5. RU нaружный; внешний
6. HU külső, kívülálló

înfățișare; aspect exterior

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT habitus; habituus
2. FR habitus; port; allure générale; aspect d’ensemble; aspect
3. EN habit; habitus; aspect; appearance; general aspect
4. DE Habitus; Aussehen; Gestalt; Erscheinungsbild
5. RU raбитус; внешний; вид; облик , ,
6. HU bemutatás, ábrázolás; külső megjelenés

altern, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alterne, lat. alternus)

1. unghiuri ~e interne (sau externe) = unghiuri formate în interiorul (sau exteriorul) a două drepte paralele tăiate de o secantă.
2. (despre frunze, flori) care crește de o parte și de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite.

anaseism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana- + seism)

1. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective.

anatomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anatomique)

1. despre sau legat de anatomie.
2. care se referă la structura unui organ sau a unui corp organizat.
3. care se referă la forma, aspectul exterior, conformația generală a corpului.
4. care se adaptează la forma corpului.
5. (fig.) care se referă la analiza atentă a realității.

arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.

atrium/atriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. atrium)

1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane.
2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică.
3. (anat.) auricul.
4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul.
5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.

autoamorsare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. auto-amorçage)

1. amorsare spontană a unei mașini sau reacții, fără intervenția unui agent exterior.