OK
X
destin
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. destin)
1.
forță
supranaturală
care
ar
hotărî
dinainte
tot
ceea
ce
se
petrece
în
viața
omului;2.
soartă,
viitor;
fatalitate.
destina
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. destiner, lat. destinare)
1.
a
stabili,
a
hotărî,
a
indica
(ceva)
pentru
un
scop
anumit;
a
stabili
destinația
cuiva
sau
a
ceva.
2.
a
hotărî
dinainte
soarta
unei
ființe
sau
a
unui
lucru;
a
meni,
a
sorti.
3.
(și
refl.)
a
(se)
îndrepta
spre
o
anumită
activitate,
îndeletnicire
etc.;
a
(se)
consacra,
a
(se)
dedica.
destinare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. destina)
1.
acțiunea
de
a
destina
și
rezultatul
ei.
2.
hotărâre
dinainte
a
destinului,
însușirilor
unei
ființe
sau
ale
unui
lucru
de
către
divinitate;
destinat.
3.
întrebuințare
consacrată
sau
hotărâtă
dinainte
a
ceva
sau
a
cuiva
într-un
anumit
scop;
destinat,
destinație.
4.
loc,
țintă,
obiectiv
sau
persoană
către
care
se
îndreaptă
cineva
sau
ceva,
unde
urmează
să
ajungă
cineva
sau
ceva;
destinat,
destinație.
destinat
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (vb. destina)
1.
hotărâre
dinainte
a
destinului,
însușirilor
unei
ființe
sau
ale
unui
lucru
de
către
divinitate;
destinare.
2.
întrebuințare
consacrată
sau
hotărâtă
dinainte
a
ceva
sau
a
cuiva
într-un
anumit
scop;
destinare,
destinație.
3.
loc,
țintă,
obiectiv
sau
persoană
către
care
se
îndreaptă
cineva
sau
ceva,
unde
urmează
să
ajungă
cineva
sau
ceva;
destinare,
destinație.
destinat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (vb. destina)
1.
orientat
spre
o
anumită
activitate
sau
îndeletnicire.
2.
stabilit
de
către
oameni
referitor
la
rolul,
locul
cuiva
sau
a
ceva.
3.
(înv.)
care
a
fost
hotărât
dinainte
de
către
divinitate;
sortit,
predestinat.
destinatar, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. destinataire)
1.
persoană
căreia
îi
este
destinat
un
lucru.
2.
persoană
căreia
i
se
adresează
o
scrisoare,
o
telegramă,
un
colet
etc.;
(înv.)
adresant.
3.
(anton.)
destinator.
destinație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. destination, lat. destinatio)
1.
întrebuințare
dinainte
hotărâtă.
2.
(inform.)
dispozitiv
sau
program
care
primește
informații.
3.
loc,
punct
către
care
se
îndreaptă
cineva
sau
unde
se
trimite
ceva.
abator
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abattoir)
1.
construcție
unde
se
sacrifică
animalele
destinate
consumului
populației.
2.
(fig.)
masacru.
abortiv, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. abortif, lat. abortivus)
1.
I.
produs
înainte
de
vreme;
prematur.
2.
care
provoacă
avortul.
3.
(bot.)
oprit
în
dezvoltare
sau
lipsind
complet.
4.
II.
produs
destinat
a
provoca
avortul.
accelerator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. accélérateur)
1.
adj.
care
accelerează.
2.
s.
n.
dispozitiv
prin
care
se
mărește
viteza,
turația
(unui
motor);
pedală
care
comandă
acest
dispozitiv.
3.
(cinem.)
procedeu
de
imprimare
a
unor
mișcări
de
desfășurare
lentă.
4.
instalație
complexă
care
imprimă
particulelor
elementare
viteze
foarte
mari.
5.
s.
m.
substanță
care
mărește
viteza
unei
reacții
chimice;
produs
destinat
a
reduce
durata
de
priză
și
de
întărire
a
betonului.
acompaniament
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)
1.
parte
accesorie
destinată
a
susține
melodia
principală
a
unui
cântec
sau
instrument.
acroteră
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acrotère, gr. akroterion)
1.
soclu
la
fiecare
dintre
extremitățile
unui
fronton
destinat
a
susține
statui
sau
alte
ornamente.
adaptor
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. adapteur)
1.
mic
dispozitiv
pentru
adaptarea
unui
aparat
electric.
2.
dispozitiv
al
unui
aparat
fotografic
destinat
modificării
distanței
focale
a
obiectivului.