solicitare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (solicita)

1. acțiunea de a solicita.
2. stabilire a unei tensiuni mecanice, a unui câmp electric sau a unei temperaturi într-un material sau într-un sistem tehnic.

suprasolicitare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (suprasolicita)

1. acțiunea de a suprasolicita și rezultatul ei.
2. solicitare excesivă, peste măsură; supraîncărcare.

adresabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adresabil + -itate)

1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.

compresiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compression, lat. compressio)

1. comprimare.
2. stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar.
3. fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul motor își micșorează volumul sub acțiunea pistonului.
4. apăsare a unui vas sangvin pentru a opri o hemoragie.
5. apăsare pe care o exercită o tumoare asupra unui organ sau țesut vecin.

negativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. négativisme)

1. atitudine de negare, de refuz.
2. simptom psihic constând în a se împotrivi la orice solicitare din exterior.

supraantrenament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. surentrainement)

1. (sport) stare patologică în urma unor eforturi exagerate, incorect dozate.
2. antrenament fizic excesiv cauzând suprasolicitare și formă slabă.

tradiționalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. traditionalisme)

1. atașament față de tradiție.
2. orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată, necritică a valorilor tradiției.
3. tendință, mai ales în planul culturii, de suprasolicitare a elementelor tradiției, înțelese ca valori de sine, fără selecționare critică și fără interpretarea lor prin prisma noilor valori produse de evoluția social-culturală.

vârf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sl. vrŭhŭ)

1. partea de deasupra (ascuțită) a obiectelor înalte.
2. (bot.) extremitatea brusc ascuțită a unui organ.
3. (plin) cu ~ sau încărcat cu ~ = foarte plin.
4. cu ~ și îndesat = mai mult decât trebuie; cu prisosință.
5. asta pune (sau face) ~ (la toate) = asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară.
6. partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creștet; pisc.
7. capătul (de obicei mai ascuțit) al unui obiect sau organ.
8. din ~ul buzelor = a) de mântuială; b) cu dispreț; sfidător.
9. punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice.
10. fig. moment central în desfășurarea unei activități.
11. ore de ~ = ore cu o mare aglomerație sau cu o solicitare intensă.
12. la pl. totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăți, clase, organizații.