Dictionar

alchimist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă să transmute metalele comune în aur.
2. (var.) (înv.) alhimist.
 

elixir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élixir)

1. băutură miraculoasă pe care căutau s-o prepare alchimiștii pentru a obține viața veșnică; (p. ext.) băutură aleasă.
2. băutură preparată din diferite substanțe dizolvate în alcool.
 

ermetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hermétisme)

1. caracterul a ceea ce este ermetic (2).
2. direcție estetică (după primul război mondial) care cultiva deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, cifrat, adesea ininteligibil.
3. ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimiștilor.
 

filozofală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. philosophale)

1. piatră ~ = substanță despre care alchimiștii credeau că poate transforma toate metalele în aur; (fig.) descoperire, idee extraordinară.
 

flogistic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. phlogistique)

1. I. referitor la ardere, provenind din ardere.
2. II. substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea; flogiston.
3. agent capabil să producă o inflamație; flogiston.
 

flogiston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Phlogiston)

1. substanță chimică inexistentă, imaginată de alchimiști înainte de descoperirea oxigenului, despre care se credea că este eliberată în timpul arderii; flogistic.
 

homunculus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homuncule, lat. homunculus)

1. omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; (p. ext.) om foarte mic de statură.
2. fetus uman.