Dictionar

absolvi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
 

acantoceras

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthocéras)

1. amonit cu cochilia groasă, răsucită dorsal, prevăzută cu spini.
 

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.
 

acicular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aciculaire)

1. în formă de ac; aciculiform.
2. cu vârful rigid și ascuțit.
3. prevăzut cu prelungiri spiniforme sau cu aсе.
 

aculeat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. aculeatus, /II/ fr. aculéates)

1. adj. (bot.) prevăzut cu țepi; ghimpos, țepos.
2. (bot) aculeiform.
3. (despre insecte) care are ac.
4. s. f. pl. subordin de himenoptere prevăzute cu ac: albina.
 

alismatacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alismacées)

1. familie de plante monocotiledonate acvatice prevăzute cu canale aerifere în tulpini și frunze.