aristocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)

1. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale.

opresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oppressif)

1. care oprimă, împilează; care asuprește sau servește la asuprire; oprimant, asupritor, împilător.
2. (antonime) culant, permisiv.

tiran, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (ngr. tirannos, fr. tyran)

1. I. care posedă puterea absolută și o exercită în mod opresiv; nemilos, despotic.
2. care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; asupritor.
3. II. cel care posedă puterea absolută și o exercită în mod opresiv; despot.
4. cel care are un comportament capricios și autoritar.
5. conducător de stat foarte aspru, crud; (prin ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții.
6. (la greci) cel care a preluat puterea cu forța.
7. (antonime) democrat, eliberator; asuprit, persecutat.

obiditor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj. , II. s.m. (învechit)  
Etimologie: (obidi + -tor)

1. I. care provoacă tristețe; întristător, supărător.
2. II. persoană care asuprește; asupritor.
3. (var.) (înv., reg.) obiditoriu, (înv., reg.) obiduitor.