capriciu
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. caprice, it. capriccio)
Etimologie: (fr. caprice, it. capriccio)
1. dorință trecătoare, extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană.
2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcție liberă.