destinatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. destinataire)

1. persoană căreia îi este destinat un lucru.
2. persoană căreia i se adresează o scrisoare, o telegramă, un colet etc.; (înv.) adresant.
3. (anton.) destinator.

adresant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (germ. Adressant)

1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.

alocutor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. allocutore)

1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.
2. (anton.) locutor.

carta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. kartieren)

1. a repartiza corespondența poștală pe destinatari.
2. a grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare.
3. a adăuga pe o hartă, pe un plan, noi detalii ale terenului.
4. a identifica pe teren și a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol.
5. a identifica și delimita rezervațiile dintr-un arboret.

decodificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (de1- + codificare)

1. transformare a semnalelor unui mesaj în vederea identificării și interpretării acestuia de către destinatar; decodare.

demultiplexa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démultiplexer)

1. (inform.) a separa informațiile sau căile de transmitere pentru a le orienta spre mai mulți destinatari.