Dictionar

dizolvant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dissolvant)

1. adj., s. m. (substanță) care are proprietatea de a se dizolva; solvent
2. adj. (fig.) care descompune, dezorganizează.
 

butanol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. butanol)

1. substanță din clasa alcoolilor, dizolvant servind pentru lacuri și intermediar în sinteze organice.
 

clormetan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chlorméthane)

1. gaz incolor, inflamabil, agent frigorific, dizolvant și anestezic local; clorură de metil.
 

dezagregare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezagrega)

1. acțiunea de a (se) dezagrega.
2. transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă.
3. distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi.
 

fracționat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fracţiona)

1. divizat în fracțiuni.
2. (chim.) distilare ~ă = separare dintr-un amestec a lichidelor care au puncte de fierbere diferite, colectându-le separat după temperaturile lor de fierbere; cristalizare ~ă = separare a substanțelor dintr-un amestec, folosind diferența lor de solubilitate într-un dizolvant.
 

fuzel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. fusel)

1. amestec de alcooli superiori, rezultat la fermentația alcoolică a proteinelor din cereale și din fructe, sub acțiunea drojdiei de bere, dizolvant la fabricarea substanțelor aromatice și a parfumurilor.
 

glicol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. glycol)

1. alcool incolor, siropos, dulce, folosit ca dizolvant.