indicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indicatif, lat. indicativus)

1. adj. care indică, face cunoscut.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală.
3. s. n. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc.
4. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii.
5. ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic.

cod 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. code)

1. act normativ cuprinzând normele juridice dintr-o anumită ramură a dreptului
2. (fig.) ansamblu de norme privind comportarea normală.
3. sistem de semne (simboluri) folosit în reprezentarea și transmiterea informațiilor sau a mesajelor.
4. ~ poștal = indicativ prin cifre sau litere, corespunzător fiecărei localități, care facilitează cartarea corespondenței.
5. ~ genetic = reprezentare biochimică a informației genetice; ~ de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor reprezentând parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor.

conjunct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. coniuctus, fr. conjoint)

1. intim legat, strâns unit.
2. (gram.) forme ~e = formele scurte ale prezentului indicativ persoana 1 sg. și 3 sg. și pl. ale verbului „a fi” și formele neaccentuate de dativ și acuzativ sg. și pl. ale pronumelui personal; (muz) treaptă ~ă = treaptă care urmează alteia sau o precede imediat la interval de secundă.

imperfect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. imperfectus, după fr. imparfait)

1. adj. (și adv.) care nu este perfect; nedesăvârșit.
2. s. n. timp verbal al modului indicativ care arată o acțiune neterminată, de durată.

prefix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préfixe, lat. praefixus)

1. afix care se atașează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt, pentru a forma un cuvânt nou.
2. (telec.) indicativ de apel; număr care indică o anumită localitate sau țară și trebuie format înaintea numărului de telefon al abonatului.

ranchiunos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rancuneux)

1. care este plin de ranchiună față de cineva; care poartă ranchiună; vindicativ.
2. (antonime) nerăzbunător, neranchiunos.