naturalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. naturalisme)

1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești.
2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane.
3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură.
4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei.
5. doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii.

supranaturalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surnaturalisme)

1. formă excesivă a naturalismului.

naturalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. naturaliste)

1. (adept) al naturalismului.
2. I. care se bazează pe conceptul de natură.
3. care aparține naturalismului, privitor la naturalism.
4. II. specialist în științele naturii.
5. savant care se dedică istoriei naturale, care se atașează de studiul plantelor, mineralelor, animalelor etc.

naturalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. naturalistico)

1. în sensul naturalismului, conform cu natura.

neoromantic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-romantique)

1. I. referitor la neoromantism (mișcare artistică literară, picturală și muzicală inspirată din romantism, care a apărut în anii 1880, ca reacție la naturalism și modernism).
2. II. adept al neoromantismului.

neoromantism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. néo-romantisme)

1. curent în literatura modernă universală de la începutul sec. XX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului.
2. tendință artistică modernă care se inspiră din romantism.
3. direcție în filosofie care, păstrând cadrul teoretic al romantismului, anunță existențialismul și neospiritualismul.

pancosmism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pancosmisme)

1. doctrină filozofică potrivit căreia lumea este tot ceea ce există, negându-se realitatea transcendentă.
2. doctrină filozofică care consideră că lumea este tot ce există; naturalism.

supranaturalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surnaturalisme)

1. formă excesivă a naturalismului.