Dictionar

absolvi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
 

aflicțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affliction, lat. afflictio)

1. durere profundă, de obicei de durată, însoțită de depresie sufletească și cauzată de un eveniment nefericit; pedeapsă directă.
 

calificat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. qualifié)

1. care are sau cere pregătire specială într-un anumit domeniu.
2. care are abilitățile necesare, competența pentru, calificarea pentru o muncă, o sarcină etc.
3. (despre infracțiuni) săvârșit în împrejurări speciale.
4. (expr.) furt ~ = furt săvârșit în anumite condiții prevăzute precis de codul penal și care agravează pedeapsa.
5. (antonim) necalificat.
 

capital 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capital, lat. capitalis)

1. foarte important, fundamental, esențial.
2. (despre caractere tipografice; și s. f.) cu dimensiuni mai mari decât litera obișnuită; majuscul, verzal.
3. pedeapsă ~ă = pedeapsă cu moartea.
 

carnefice

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. carnefice)

1. cel care executa pedeapsa cu moartea, pedeapsa capitală; călău, gâde.
 

comuta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commuter, lat. commutare)

1. a schimba legăturile unui circuit electric cu altele, a modifica succesiv conexiunile unor circuite.
2. a racorda un circuit electric la rețea.
3. a schimba o pedeapsă mai grea într-una mai ușoară.
4. a schimba anumite numere în cadrul operației de comutare (2).