antropocentrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropocentrisme)

1. concepție potrivit căreia omul este rațiunea de a fi a universului.

defecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. défécation, lat. defaecatio)

1. acțiunea de a defeca și rezultatul ei; defecare.
2. evacuare a materiilor fecale din intestin.
3. operațiunea de eliminare a impurităților dintr-un lichid.

derezonabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déraisonnable)

1. (despre o persoană) căreia îi lipsește rațiunea în acțiunile sale sau în felul său de a fi; nesăbuit, nesocotit, prostesc.
2. care se abate de la rațiune; irezonabil, nerezonabil.
3. (antonime) rezonabil, logic.

dezechilibra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déséquilibrer)

1. refl. a-și pierde echilibrul.
2. (fig.) a-și pierde rațiunea, judecata.
3. tr. a face ca într-un buget cheltuielile să întreacă veniturile.

dictamen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. dictamen „dictare, acțiunea de a dicta”)

1. sentiment interior; inspirație, insuflare.
2. (filozofie dogmatică) ~ al conștiinței = ceea ce dictează conștiința sau rațiunea.

disponibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. disponibilité)

1. însușirea, starea a ceea ce este disponibil.
2. lucru de care se poate dispune; rezervă.
3. ~ăți bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o instituție; ~ monetară = cash.
4. principiu de drept civil potrivit căruia părțile din proces pot dispune de dreptul invocat în fața organului de jurisdicție.
5. situație a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel.
6. a pune în ~ = a concedia dintr-o funcție, dintr-un post.
7. stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă neîngrădit.
8. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o funcție, de a intra în raport cu alte cuvinte.