Dictionar

țețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tsé-tsé)

1. inv. musca ~ = muscă africană care provoacă boala somnului.
 

acuratețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. accuratezza)

1. exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate.
 

alertețe

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. all’ertezza)

1. vioiciune a ritmului unei melodii sau al unei poezii, care are un efect antrenant; agerime; elan, avânt.
 

concretețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. concretezza)

1. caracter concret; concretitate, concretitudine.
 

delicatețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. delicatezza, fr. délicatesse)

1. însușire a ceea ce este delicat; finețe, gingășie.
 

desfrânătețe

Parte de vorbire:  s.f. (neobișnuit)  
Etimologie: (desfrânat + -ețe)

1. trai imoral; desfrânare, (învechit) desfrânăciune.
 

directețe

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (direct + -eţe)

1. calitatea de a fi direct, de a spune ceva fără ocolișuri; directitate.
 

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.
 

amabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.
2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dă dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.
3. (antonime) neamabil, dezagreabil.
 

amenitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aménité, lat. amoenitas)

1. atitudine binevoitoare; amabilitate, politețe.
 

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. neliniște, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conștiința condiției umane de ființă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracția regiunii epigastrice, însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.
 

asperitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aspérité, lat. asperitas)

1. însușirea de a fi aspru la pipăit, zgrunțuros; partea zgrunțuroasă a unei suprafețe.
2. (fig.) asprime, lipsă de delicatețe, de suplețe.
 

caboșon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabochon)

1. piesă (semi)prețioasă fără fațete, montată ca podoabă în metal (filigranat).
2. (arhit.) ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă.