corect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. correct, lat. correctus)

1. (și adv.) conform normelor, regulilor; fără greșeală.
2. (despre oameni) cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit.

corecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (corect)

1. tr., refl. a(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija.
2. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă.

corectazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. corectasie)

1. (med.) dilatație a pupilei; midriază.

corecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. correction, lat. correctio)

1. corectare a unui calcul, a tirului etc.
2. cantitate care trebuie adăugată sau sesizată din indicațiile date de un instrument de măsurat pentru a compensa erorile.
3. epanortoză.
4. pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie.
5. casă de ~ = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori.

corecție; rectificare; îmbunătățire

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT correctio; rectificatio; emendatio
2. FR correction; émendation
3. EN correction; emendation
4. DE Emendation; Verbesserung; Berichtigung
5. RU испрaвление
6. HU kijavítás; helyreigazítás; (meg)javítás, nemesítés

corecțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. correctionnel)

1. care pedepsește o infracțiune.
2. închisoare ~ă = sancțiune privativă de libertate, în anumite sisteme penale, pentru săvârșirea unei infracțiuni.

aberativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberratif)

1. care ține de aberație.
2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

acceptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.
2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.
3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.

acromat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.m.f.  
Etimologie: (fr. achromat, germ. Achromat)

1. I. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberație cromatică; acromatic.
2. II. sistem optic căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică.
3. III. persoană care nu poate distinge culorile.

acromatiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. achromatiser)

1. a corecta sau a înlătura aberația cromatică; a face acromatic.
2. a elimina culorile irizate văzute în imaginea unui obiect.

acuratețe

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. accuratezza)

1. grija atentă și asiduă în a face ceva; exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate; (var.) acurateță.
2. (antonim) neacuratețe.