Dictionar

vilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it., lat. villa)

1. reședință rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu.
2. casă elegantă înconjurată de grădină.
 

acvilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. aquila)

1. pasăre răpitoare de zi, cu cioc și cu aripi puternice; pajură.
 

cavilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. caviglia)

1. piesă la legarea de catarg a parâmelor care manevrează velele.
2. fiecare dintre mânerele fixate pe cercul cârmei, ca o prelungire a spițelor.
 

vilaiet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vilayet)

1. diviziune administrativ-teritorială din țările musulmane.
 

vilanelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. villanelle, it. villanella)

1. poezia cu formă fixă (în literatura franceză), cu 18 versuri, pe două rime.
2. scurtă poezie pastorală.
3. cântec vocal cu caracter dansant, de origine napolitană, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmică, de voie bună.
4. piesă cu caracter de dans țărănesc, în tempo vioi.
 

academism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académisme)

1. imitație servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renașterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumusețe rece și convențional.
3. fel de a se comporta academic.
 

acvilide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquilidés)

1. familie de păsări răpitoare: acvila.
 

acvilin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aquilin, lat. aquilinus)

1. care amintește de acvilă.
2. califică un nas fin și curbat ca ciocul de vultur.
3. nas ~ = nas coroiat.
4. privire ~ă = privire pătrunzătoare.
 

agnațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agnation, lat. agnatio)

1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.
 

apologetism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (apologet + -ism)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.
 

apologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apologie, lat., gr. apologia)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.