Dictionar

coloratură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Koloratur, it. coloratura)

1. manieră de interpretare vocală care permite interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând rulade, triluri etc.
2. soprană de ~ = soprană care interpretează în această manieră.
3. bogăție de culori; colorit.
 

dezerotiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (dez- + erotiza)

1. a înlătura caracterul, coloratura erotică.
 

erotiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. érotiser)

1. a face să devină erotic.
2. a da un caracter, o coloratură erotică.
 

melismatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélismatique)

1. adj. (muz.; despre compoziții) cu melisme, de coloratură.
2. s. f. totalitatea ornamentelor într-o compoziție; arta de a compune cu melisme.
 

neospiritualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + spiritualism)

1. curent în gândirea filozofică din Franța și Italia, care a imprimat interpretării și analizei aparatului conceptual al spiritualismului o direcție mai subiectivistă, de coloratură iraționalistă și antiintelectualistă.
 

ruladă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. roulade)

1. prăjitură de forma unui sul, umplută cu dulceață, cremă etc.
2. fel de mâncare din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, care se coace în cuptor.
3. (muz.) ornament de coloratură, în ariile de operă și în tehnica de belcanto, din cântarea cu virtuozitate a mai multor note pe una și aceeași silabă.
 

tinctură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. tinctura)

1. medicament lichid obținut prin dizolvarea în alcool sau eter a unor extrase din plante, din organe de animale sau din minerale.
2. (fig.) nuanță, culoare; coloratură.