Finalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. finalité)

1. scop în vederea căruia se desfăşoară o activitate.

2. organizare şi activitate armonioasă aparent subordonată unui scop.

---

Finalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. finalisme)

1. doctrină filosofică care crede în finalitate ca explicație a Universului; concepție idealistă care susține că întreaga desfășurare a fenomenelor din natură urmărește și realizează un anumit scop final, prestabilit, negând astfel existența legilor obiective; teleologie.

---

Finalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. finaliste)

1. I. (filosofie) referitor la finalism, propriu finalismului; care caută o finalitate ca explicație a existenței.

2. (sport) care este calificat pentru finală.

3. II. (filosofie) adept, partizan al finalismului.

4. sportiv care participă la o finală.

---

Ludic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ludique)

1. referitor la joc; specific jocului; glumeţ, sprinţar.

2. (prin ext.) fără finalitate practică, gratuit.

3. activitate ~ă = activitate desfășurată sub formă de joc.

---

TELEO-/TELO-

Parte de vorbire: elem.
Origine: (fr. téléo-, télo, cf. gr. telos, teleos)

1. „scop, finalitate”; „capăt, sfârşit”.

---

Teleologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. téléologie)

1. teoria finalităţii, studiul scopurilor.

2. concepţie filozofică idealistă potrivit căreia atât societatea, cât şi natura ar fi organizate conform unui anumit scop, cu o anumită finalitate; finalism, teleonomie.

---

Teleonomie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. téléonomie)

1. teleologie.

2. (biol.) concept desemnând finalitatea prezentă în organismele vii.

3. mod de explicare ştiinţifică a comportamentului orientat al sistemelor organice.

4. mecanism de reglare celulară determinat în mod obiectiv de anumite legităţi.

---