monism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monisme)

1. concepție filozofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu: materia (materialist) sau spiritul (idealist).

demonism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. démonisme)

1. credință în demoni; demonie.
2. faptă sau influență a unui demon; demonie.
3. atitudine, răzvrătire demonică; satanism.

empiriomonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. empiriomonizm)

1. variantă a empiriocriticismului în Rusia, care susținea că lumea fizică este experiența „socialmente organizată” a „omenirii colective”.

eudemonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eudémonisme)

1. concepție etică care urmărește năzuința omului spre fericire.

hegemonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (hegemonie + -ism)

1. tendință de hegemonie a unui stat sau popor în materie politică.

mormonism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mormonisme)

1. doctrină a unei secte creștine din SUA, care propovăduia întoarcerea apropiată a lui Cristos.
2. doctrina religioasă a mormonilor, religie bazată pe această doctrină.
3. doctrina Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

saint-simonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. saint-simonisme)

1. doctrină socialist-utopică, care considera că societatea viitoare se va întemeia pe marea industrie planificată, pe participarea la muncă a tuturor membrilor societății și pe repartiția după muncă, cu păstrarea totuși a proprietății private și a claselor.

eudemonist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. eudémoniste)

1. I. referitor la eudemonism, doctrina morală care consideră că fericirea este scopul acțiunii.
2. care profesează eudemonismul.
3. II. adept al eudemonismului.

monist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. moniste)

1. I. referitor la monism, doctrină care consideră că lumea este formată dintr-o singură substanță.
2. care susține principiile monismului; care aderă la monism.
3. II. adept al monismului.

mormon, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. mormon)

1. I. referitor la mormonism.
2. care aparține unei secte religioase de origine americană, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
3. II. adept al mormonismului, al unei secte religioase fondată în Statele Unite, a cărei doctrină este inspirată din mai multe religii, în principal iudaism.
4. membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

saint-simonian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. saint-simonien)

1. I. referitor la saint-simonism (curent ideologic bazat pe doctrina socio-economică și politică a lui Saint-Simon (1760-1825), de la care își ia numele).
2. care se referă la Saint-Simon sau care aparține doctrinelor sale.
3. II. adept al saint-simonismului.

satanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. satanisme)

1. caracter, atitudine satanică.
2. cult consacrat lui Satana și răului.
3. tendință în literatura romantică de a lua ca motiv de inspirație diavolul; demonism (2).

demonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (demon + -ie)

1. credință în demoni; demonism.
2. faptă sau influență a unui demon; demonism.
3. (figurat) atitudine diabolică; demonism.