ACINACI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. acinaces „sabie scurtă”)

1. „sabie, spadă”.

acinaciform

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acinaciforme)

1. (bot.) în formă de sabie.

dezbrăcina

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (înv., reg.)  
Etimologie: (dez- + bracină)

1. a(-și) dezlega cingătoarea de la pantaloni (sau izmene); a (se) descinge.

îmbrăcina

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (înv., reg.)  
Etimologie: (în- + brăcină)

1. a-și lega (izmenele cu) brăcinarul; a (se) încinge cu brăcina; a (se) încinge, (reg.) a (se) îmbrâna.

rădăcină

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT radix
2. FR racine
3. EN root
4. DE Wurzel
5. RU корень
6. HU gyökér

ablaut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.

adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.

afixație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. affixation)

1. proces morfologic prin care un grup de litere (afixul) este atașat unui cuvânt de bază, sau rădăcină, pentru a forma un cuvânt nou.

afresco (2)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. affresco)

1. tehnică de pictură murală care constă în întinderea culorilor, prealabil măcinate și diluate în apă, pe un strat de tencuială proaspătă; pictură realizată cu această tehnică; frescă.

aglutinant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. agglutinant, lat. agglutinans)

1. adj. care aglutinează.
2. care se lipește.
3. limbă ~ă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă cu ajutorul afixelor atașate la rădăcina cuvântului.
4. s.m. anticorp care coagulează bacteriile din organism.
5. s.n. substanță care are proprietatea de a coagula coloizii.
6. material de legătură între agregate.

apofonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apophonie)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină, indicând astfel o schimbare de utilizare sau sens; alternanță vocalică; ablaut.