OK
X
finalitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. finalité)
1.
scop
în
vederea
căruia
se
desfășoară
o
activitate.
2.
organizare
și
activitate
armonioasă
aparent
subordonată
unui
scop.
finalism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. finalisme)
1.
doctrină
filosofică
care
crede
în
finalitate
ca
explicație
a
Universului;
concepție
idealistă
care
susține
că
întreaga
desfășurare
a
fenomenelor
din
natură
urmărește
și
realizează
un
anumit
scop
final,
prestabilit,
negând
astfel
existența
legilor
obiective;
teleologie.
finalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. finaliste)
1.
I.
(filosofie)
referitor
la
finalism,
propriu
finalismului;
care
caută
o
finalitate
ca
explicație
a
existenței.
2.
(sport)
care
este
calificat
pentru
finală.
3.
II.
(filosofie)
adept,
partizan
al
finalismului.
4.
sportiv
care
participă
la
o
finală.
ludic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. ludique)
1.
referitor
la
joc;
specific
jocului;
glumeț,
sprințar.
2.
(prin
ext.)
fără
finalitate
practică,
gratuit.
3.
activitate
~ă
=
activitate
desfășurată
sub
formă
de
joc.
TELEO-, TELO-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. téléo-, télo, cf. gr. telos, teleos)
1.
„scop,
finalitate;
capăt,
sfârșit”.
teleologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. téléologie)
1.
teoria
finalității,
studiul
scopurilor.
2.
concepție
filozofică
idealistă
potrivit
căreia
atât
societatea,
cât
și
natura
ar
fi
organizate
conform
unui
anumit
scop,
cu
o
anumită
finalitate;
finalism,
teleonomie.
teleonomie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. téléonomie)
1.
teleologie.
2.
(biol.)
concept
desemnând
finalitatea
prezentă
în
organismele
vii.
3.
mod
de
explicare
științifică
a
comportamentului
orientat
al
sistemelor
organice.
4.
mecanism
de
reglare
celulară
determinat
în
mod
obiectiv
de
anumite
legități.