ruginiță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rugină + -iță)

1. (bot.) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf, ce crește în locuri umbroase; ferigă mică (3-15 cm) cu rizom scurt, cu frunze penat sectate; (reg.) feriguță, spinarea-lupului (Asplenium ruta-muraria).
2. (bot.) strașnic (Asplenium trichomanes).
3. ciupercă parazită ce distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus).

ruginitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rugini + -tură)

1. obiect ruginit; (prin ext.) lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină.
2. (var.) ruginătură.

ruginiu

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (rugină + suf. -iu)

1. adj. de culoarea ruginii; brun-roșcat.
2. s.n. culoare ruginie; arămiu.

ruginiu; rubiginos

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT rubiginosus
2. FR rubigineux; rouillé
3. EN rubiginous; rubiginose; rusty-brown; rust-coloured; brownishred
4. DE rostbraun; braunrot; rostig; rostfarbig
5. RU ржaвый; ржaво-бурый; ржво-крaсный; крaсно-бурый
6. HU rozsdavörös, rozsdabarna, rőtbarna

alios

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alios)

1. strat cimentat de culoare ruginie sau negricioasă în solurile podzolice; gresie.

foxing

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cf.. engl. fox, vulpe)

1. formă de degradare a documentelor de arhivă pe suport de hârtie din apariția unor pete punctiforme cu aspect ruginiu.

oxida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. oxyder)

1. a (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni.
2. a (se) acoperi cu oxid, a rugini.

gras, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. grassus)

1. adj. care are sub piele un strat gros de grăsime; care are forme pline, rotunde; dolofan, durduliu, rotofei.
2. țesut ~ = țesut adipos.
3. fig. (fam.; despre câștiguri bănești, sume de bani) mare, însemnat.
4. care conține multă grăsime; cu multă grăsime; gătit cu multă grăsime.
5. (în sintagma) acid ~ = acid care se combină cu glicerina, formând grăsimi.
6. (despre fructe) plin, cărnos.
7. (despre iarbă) cu firul gros și plin de sevă.
8. (despre pământ) fertil, roditor.
9. s. f. (în sintagma) ~ă de Cotnari = specie de viță de vie cu strugurii având boabele dese, neomogene, galbene-verzui cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior.
10. adj., s. f. (caracter sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor aldine.
11. (despre texte) care este cules cu caractere grase.

ruginiu

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (rugină + suf. -iu)

1. adj. de culoarea ruginii; brun-roșcat.
2. s.n. culoare ruginie; arămiu.

ruginitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rugini + -tură)

1. obiect ruginit; (prin ext.) lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină.
2. (var.) ruginătură.