Dictionar

alonim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. allonym)

1. s. n. nume cunoscut (al altei persoane) cu care cineva semnează o lucrare.
2. adj. (despre lucrări) semnat cu numele altuia.
 

antimeridian

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiméridien)

1. meridian diametral opus altuia.
 

antonim

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. antonyme)

1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt (ex. ~ul lui „mare” este „mic”).
2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție.
 

asimilare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( asimila)

1. acțiunea de a asimila.
2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influența altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare; asimilație.
3. ~ progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior; ~ regresivă = asimilare realizată din sunetul posterior.
 

concesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concession, lat. concessio)

1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia.
2. compromis.
3. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă.
 

concurent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concurrent, lat. concurrens)

1. adj. care face concurență altuia.
2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează.
3. care tinde către același rezultat.
4. s. m. f. participant la o competiție sportivă.
5. negustor, producător care face concurență altora.