Dictionar

chelean, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. chellèen, de la numele orașului francez Chelles)

1. I. (preistorie) referitor la perioada paleoliticului inferior sau la industria litică care o caracterizează; abbevilian.
2. II. subetaj mijlociu al paleoliticului inferior; abbevilian.
 

chelen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kélène)

1. cloretan, folosit ca anestezic local.
 

CHELI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. chéli-, cf. lat. chela „foarfecele racului”, gr. khele)

1. „gheară, clește”.
 

chelicer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chélicère)

1. fiecare dintre cele două apendice cefalice la arahnide, organe de atac și de apărare, provenind din modificarea primei perechi de maxile.
 

chelicerate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chélicérates)

1. pl. subîncrengătură a artropodelor, clasa arahnidelor, prevăzute cu chelicere.
 

chelifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. chélifère)

1. adj. înzestrat cu gheare sau cu clești.
2. s. n. specie de arahnid mic, lipsit de postabdomen și de glanda veninoasă; scorpionul de cărți.
 

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
 

acantode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthodes)

1. pl. ordin de pești fosili, cu schelet cartilaginos.
 

acipenseriforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acipensériformes)

1. ordin de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase: sturionii.
 

acipenserizi

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acipénseridés)

1. (ihtiologie) ordin sau familie de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, cu capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase; sturioni.
 

acondroplazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. achondroplasie)

1. (med.) anomalie congenitală a scheletului, prin oprirea creșterii oaselor membrelor; acondrodistrofie.
 

alnico

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alnico)

1. familie de aliaje feromagnetice compuse în principal din aluminiu (Al), nichel (Ni) și cobalt (Co).