Dictionar

arlechin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arlecchino, fr. arlequin)

1. s. m. personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta mască și un costum pestriț.
2. s. n. panou lateral și draperie care încadrează deschiderea scenei.
3. fiecare dintre reflectoarele laterale din fața scenei.
 

baldachin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baldaquin)

1. acoperământ decorativ din perdele deasupra unui pat, a unui amvon.
2. lucrare arhitectonică cu acest aspect.
3. acoperământ purtat deasupra capului unui înalt prelat în timpul unei solemnități, procesiuni etc.
 

CHIN-, CHINET(O)-, CHINEZI(O)-, -chineză, -chinezie, CINETO-

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. kin-, kinet/o/-, kinési/o/-, -kinèse, -kinésie, cinéto-, -cinèse, cf. gr. kinesis, kinetos)

1. „mișcare, transformare”.
 

chinaldină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinaldine)

1. substanță din gudronul de huilă, folosit în sinteza coloranților.
 

chinchină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinquina)

1. arbore tropical din a cărui scoarță se extrage chinina.
 

chineji

Parte de vorbire:  vb. intr. (înv., Banat)  
Etimologie: (chinez)

1. a funcționa ca primar.
 

acetilenic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acétylénique)

1. (despre compuși chimici) derivat din acetilenă.
2. hidrocarburi ~ce = alchine.
 

aligator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. alligator)

1. crocodil lung, cu botul lat, din fluviile Americii și ale Chinei.
2. (fam.) amator pasionat de muzică (de jaz); fan.
 

ambulacru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ambulacre)

1. tub mic terminat cu o ventuză, organ de locomoție la echinoderme.
 

ampelopsis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ampélopsis)

1. viță sălbatică, grimpantă, al cărei fruct este un ciorchine; lăuruscă.
 

ampulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ampoule, lat. ampulla)

1. organ de mers la echinoderme.
2. (anat.) extremitate dilatată a unui canal.
3. veziculă aeriană pe frunzele sau pe tulpina unor plante plutitoare.
4. tub de sticlă închis la capete; fiolă.
 

anticar (2)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antiquaire, germ. Antiquar)

1. negustor de antichități, de obiecte (de artă), de cărți vechi; buchinist.
2. persoană care are un gust pentru obiectele vechi și le colecționează.
3. (desuet) cel care s-a dedicat studiului obiectelor antice; arheolog.
4. (var.) anticariu, anticvar.