Dictionar

demultiplexa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démultiplexer)

1. (inform.) a separa informațiile sau căile de transmitere pentru a le orienta spre mai mulți destinatari.
 

demultiplexaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. démultiplexage)

1. (telecomunicații) acțiune de restabilire a semnalelor originale dintr-un semnal compus obținut prin multiplexare; demultiplexare.
 

demultiplexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (demultiplexa)

1. (telecomunicații) acțiune de restabilire a semnalelor originale dintr-un semnal compus obținut prin multiplexare; demultiplexaj.
 

demultiplexor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. démultiplexeur)

1. (telecomunicații) aparat, program care efectuează demultiplexajul.
 

demultiplica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. démultiplier)

1. a încetini printr-un angrenaj o mișcare de rotație.
 

demultiplicator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démultiplicateur)

1. sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei.
 

demultiplexaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. démultiplexage)

1. (telecomunicații) acțiune de restabilire a semnalelor originale dintr-un semnal compus obținut prin multiplexare; demultiplexare.
 

demultiplexor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. démultiplexeur)

1. (telecomunicații) aparat, program care efectuează demultiplexajul.
 

reconstrucție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. reconstruction)

1. faptul de a reconstrui; refacere, reclădire, reconstituire.
2. (lingv.) refacere, cu ajutorul comparației dintre formele existente în limbile înrudite, a unor forme ale limbii de bază neatestate în texte; reconstituire, reconstruire.
3. (prin ext.) reconstituire a unei limbi.
4. (fig.) zugrăvirea prin cuvinte a imaginii unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; evocare.
5. (var.) (înv.) reconstrucțiune.
 

vestigiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vestige, lat. vestigium)

1. urmă, rămășiță a ceva dispărut demult.
 

vechime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vechi + suf. -ime)

1. faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi.
2. numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție.
3. vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie.
 

adineauri

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. ad + de + in + illam + horam)

1. cu puțin înainte, nu demult, de curând.
2. (var.) adineaori.