Dictionar

flecăitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (flecăi + -tură)

1. vorbărie fără rost; flecăreală.
 

flecăreală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (flecări + -eală)

1. (fam.) vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală.
 

flecăritură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (flecări + -tură)

1. vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecăreală.
 

flecta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (cf. it. flettere, lat. flectere)

1. a îndoi, fie formând un unghi, fie prin curbare; a flexa.
 

flectare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. flecta)

1. îndoire, fie formând un unghi, fie prin curbare; flectat, flexare.
 

flectat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (v. flecta)

1. I. flexat, îndoit.
2. II. flectare, flexare, îndoire.
 

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.
 

adecvat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adéquat, lat. adaequatus)

1. care convine, care corespunde așteptărilor; potrivit, corespunzător.
2. (fil.) care reflectă corect însușirile esențiale ale unui obiect sau fenomen.
3. (antonime) impropriu, inadecvat, neadecvat, nepotrivit.
 

anacronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anachronique)

1. care conține un anacronism; fals sau eronat în raport cu cronologia.
2. care reflectă o epocă trecută, care este nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.
3. (antonim) modern.
 

antiroman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiroman)

1. gen de roman care își propune să reflecte realitatea nudă, fără semnificații.
 

arlechin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arlecchino, fr. arlequin)

1. s. m. personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta mască și un costum pestriț.
2. s. n. panou lateral și draperie care încadrează deschiderea scenei.
3. fiecare dintre reflectoarele laterale din fața scenei.
 

asterism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astérisme)

1. proprietate a unor minerale de a prezenta în masa lor cercuri luminoase în lumina reflectată prin ele în diferite direcții.