fonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. phonique)

1. format din sunete, referitor la sunete.
2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acțiunea de a (se) adapta; adaptație.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice și fiziologice ale plantei pentru a face față condițiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adițional, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. additionnel)

1. adj. care reprezintă un adaos; suplimentar; supranumerar.
2. (chim.) de adiție.
3. s. f. convorbire telefonică suplimentară față de convorbirile incluse în preț.

antizgomot

Parte de vorbire:  adj. inv., s.n.  
Etimologie: (după fr. anti-bruit)

1. (dispozitiv) care anihilează zgomotele.
2. adj. care atenuează zgomotul; antifonic.

apendice/apendice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appendice, lat. appendix)

1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec2.
2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc.
3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia.
4. element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet.
5. supliment, adaos la o lucrare; anexă.
6. (anat.) ~ ileo-cecal = mică prelungire a tubului intestinal aflată în partea inferioară a cecumului.

auditoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auditoire, /2/ lat. auditorium)

1. asistență, public (la o conferință, la un curs etc.).
2. sală pentru audiții și pentru înregistrări fonice.

auricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.
2. care aparține auriculului.
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.