Dictionar

glorifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. glorifier, lat. glorificare)

1. a onora, a preamări, a preaslăvi.
 

glorificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. glorifiable)

1. care este vrednic să fie slăvit; care poate fi glorificat, lăudat.
 

glorificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. glorifica)

1. acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; slăvire a cuiva sau a ceva; preamărire, proslăvire, slăvire.
 

glorificat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. glorifica)

1. care se bucură de mari laude.
2. care se bucură de glorie veșnică.
 

glorificator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. glorificateur)

1. (cel) care glorifică.
2. I. care onorează și care oferă prestigiu.
 

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
 

aureola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. auréoler)

1. a înconjura cu aureolă.
2. (fig.) a glorifica.
 

doxologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doxologie)

1. moment în liturghia creștină în care se face glorificarea lui Cristos.
2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învățământul școlar.
 

exalta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exalter)

1. tr., refl. a (se) înflăcăra, a (se) entuziasma puternic.
2. tr. a slăvi, a glorifica.
 

glorificator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. glorificateur)

1. (cel) care glorifică.
2. I. care onorează și care oferă prestigiu.
 

pean

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. péan, gr. paian)

1. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruință după o victorie.