Dictionar

curvaleasă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (curvă + aleasă)

1. (în poezia populară) curvă de lux, frumoasă și pricepută; curvuleasă.
 

galeasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. galéasse, it. galeazza)

1. navă venețiană din evul mediu, cu vele și rame, de tipul galerei.
 

leasă (1)

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (bg. lesa, sb. ljesa)

1. împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coș etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice.
 

leasă (2)

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (slav. lĕsŭ)

1. desiș mare într-o pădure; desiș format din ramurile unui copac.
 

voiculeasă

Parte de vorbire:  s.f. sg. (Muntenia)  
Etimologie: (Voicu + -uleasă)

1. varietate de struguri, cu boabe mari, rare și cu gust lăptos.
 

bonton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonton)

1. ansamblu de reguli de purtare respectate în așa-zisa societate aleasă.
 

decan, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s.m.f.  
Etimologie: (lat. decanus, germ. Dekan)

1. I. (antichitate) comandant al unei decurii; decurion.
2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit.
3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul.
4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană.
5. II. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți.
 

departamental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. départemental)

1. care ține de un departament, care se referă la un departament; ministerial.
2. (Franța) consiliu ~ = adunarea deliberativă a unui departament, aleasă prin vot universal în cadrul cantoanelor.
 

deputat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. député, lat. deputatus)

1. persoană aleasă într-un organ reprezentativ al puterii de stat.
 

dilemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dilemme, lat., gr. dilemma)

1. raționament silogistic care pune două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deși amândouă duc la același rezultat.
2. situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă.
 

distincție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)

1. deosebire, diferență.
2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută.
3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva.