OK
X
ducal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. ducal, it. ducale)
1.
de
duce,
al
unui
duce.
ducăli
Parte de vorbire:
vb. intr. (reg.)
Etimologie: (mg. dukál)
1.
a
merita.
ducat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. ducato)
1.
s.
n.
ținut,
stat
condus
de
un
duce
sau
de
o
ducesă.
2.
s.
m.
monedă
italiană
de
argint
sau
de
aur,
în
evul
mediu
și
în
alte
țări
din
Europa.
duce
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. duc, lat. dux, -cis)
1.
conducător
militar
de
trib
la
vechii
germani.
2.
nobil
feudal.
3.
titlu
de
noblețe
superior
marchizului
și
inferior
prințului.
4.
titlu
purtat
de
conducătorul
unui
ducat
(1).
ducesă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. duchesse)
1.
soția
unui
duce;
femeie
care
stăpânește
un
ducat
(I).
duciza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (duce + -iza)
1.
(rar)
a
conferi
titlul
de
duce.
abate (2)
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)
1.
(tr.,
intr.,
refl.)
a
(se)
îndepărta
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
2.
(fig.)
a
(se)
îndepărta
de
la
o
normă
fixată,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
3.
(refl.)
(despre
fenomene
ale
naturii,
calamități,
nenorociri)
a
se
produce
pe
neașteptate
(cu
forță).
4.
(refl.)
a
se
năpusti
(asupra).
5.
(refl.)
a
se
opri
în
treacăt
undeva
sau
la
cineva
(părăsind
drumul
inițial).
6.
(refl.,
intr.)
a-i
veni
ideea,
a-i
trece
prin
minte;
a
i
se
năzări.
7.
(tr.)
a
întrista,
a
deprima,
a
descuraja.
8.
(tr.)
a
doborî,
a
culca
la
pământ.
9.
(refl.)
a
cădea.
abduce
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (lat. abducere)
1.
a
duce
(de
undeva);
a
lua,
a
apuca
altă
cale.
abductor
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.
Etimologie: (fr. abducteur, lat. abductor)
1.
(mușchi)
care
produce
sau
permite
abducția.
2.
I.
califică
un
mușchi
care
îndepărtează
un
membru
de
axul
median
al
corpului.
3.
II.
mușchi
care
îndepărtează
un
membru
de
axul
median
al
corpului
sau
două
organe
unul
de
celălalt.
abducție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abduction, lat. abductio)
1.
mișcare
de
îndepărtare
a
unui
membru
de
planul
de
simetrie
a
corpului;
(înv.)
abducțiune.
2.
(antonime)
aducție,
(înv.)
aducțiune.
ablațiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)
1.
îndepărtare
chirurgicală
din
corpul
uman
(o
tumoare,
un
calcul,
un
organ
bolnav);
exereză,
extirpare.
2.
transportare
a
materialelor
rezultate
din
dezagregarea
rocilor.
3.
reducere
a
masei
unui
ghețar
sau
a
zăpezii
prin
topire
și
evaporare.
4.
fenomen
fizic
în
urma
căruia
un
meteorit,
satelit
etc.,
pierde
din
substanță
din
cauza
încălzirii
sale
până
la
incandescență.
absorbitor, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (după fr. absorbeur)
1.
adj.
absorbant.
2.
s.n.
organ
al
unei
instalații
frigorifice
în
care
se
produce
absorbția
agentului
frigorigen.