ligament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ligament, lat. ligamentum)

1. fascicul rezistent de fibre care leagă oasele între ele ori ajută la susținerea sau la legarea altor organe.
2. (pl.) joc de inteligență care cere dezlegătorului să afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicată, unind într-o serie de propoziții sfârșitul unor cuvinte date cu începutul celor următoare.

ligamentar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ligamentaire)

1. de sau referitor la ligamente.

ligamentare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ligament)

1. procedeu enigmistic de compunere a ligamentelor (2).

ligamentopexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ligamentopexie)

1. sutură directă a ligamentelor unei articulații.

ligamentos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ligamenteux)

1. de natura ligamentului.

acromioclavicular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acromio-claviculaire)

1. (despre o articulație și ligamentul ei) care leagă acromionul cu clavicula.

artroliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arthrolyse)

1. operație chirurgicală destinată a reda mobilitatea ligamentelor unei articulații anchilozate.

biceps

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. biceps)

1. mușchi cu două ligamente la extremitatea superioară.

CANTO- (1)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cantho-, cf. lat. canthus, gr. kanthos „comisură a pleoapelor”)

1. „unghi; ligament palpebral, comisură a pleoapelor”.

capsulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capsule, lat. capsula)

1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase semințe.
2. (anat.) înveliș conjunctiv al unui organ, al unei articulații.
3. ~e suprarenale = glande suprarenale; ~e articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație.
4. înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice.
5. cașetă.
6. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porțelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanțe.
7. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motorașe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul.
8. capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc.
9. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică.

clacaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. claquage)

1. distensie, ruptură a unui ligament, a unui mușchi.
2. boală a cailor care se manifestă prin umflarea tendoanelor.