Dictionar

dezorienta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désorienter)

1. tr., refl. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.
 

directivă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. directive)

1. instrucțiune generală, îndrumare dată de un organ superior organelor în subordine.
2. document al unui partid politic cuprinzând principalele orientări și obiective programatice.
3. (inform.) instrucțiune a unui program.
 

hieratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hiératique, lat. hieraticus, gr. hieratikos)

1. referitor la lucruri sfinte.
2. de preot, preoțesc.
3. scriere ~ă = scriere a vechilor egipteni (cu hieroglife cursive și simplificate).
4. (în artă, despre concepții, orientări, atitudini) rigid, static; stilizat.
 

hinayana

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sancr. hinayana, calea îngustă a mântuirii)

1. denumire a budismului timpuriu și a orientării rămase fidelă acestuia; theravada.
 

profesiologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (profesie + -logie)

1. studiu al condițiilor sociale, psihice și tehnice privind necesitățile orientării profesionale.
 

structuralism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. structuralisme)

1. denumire generică, diverse orientări metodologice și epistemologice contemporane, care privesc obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, ce pot fi recompuse și transformate prin anumite procedee operaționale.
2. curent în lingvistica contemporană care studiază limba independent de sensurile cuvintelor și istoria societății, privind-o ca pe un sistem unitar de relații (fonetice și gramaticale) ce se condiționează reciproc.
3. gestaltism.