Dictionar

antitrinitar, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antitrinitaire)

1. I. privitor la antitrinitarism.
2. care neagă dogma Sfintei Treimi.
3. II. adept al antitrinitarismului.
4. creștin care nu recunoaște Trinitatea și neagă divinitatea lui Isus Hristos.
5. membru al unei secte care respinge dogma Sfintei Treimi.
 

arghirofilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ngr. αργυροφιλια)

1. (mai ales despre clericii care iau bani pentru cele sfinte) dragoste, lăcomie pentru bani sau posesiuni.
 

calvinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calvinisme)

1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la botez și cuminecătură.
 

canon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canon, germ. Kanon)

1. normă, regulă fundamentală.
2. (arte) regulă fixă care stabilește proporția diferitelor părți ale corpului.
3. compoziție polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie; imitație (2).
4. caracter de literă de 36 puncte tipografice.
5. ansamblul cărților considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie.
 

catari

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cathares)

1. pl. adepți ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franței), care respingea sfintele taine ale bisericii și nega purgatoriul și posibilitatea mântuirii.
 

cruciadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. croisade, it. cruciata)

1. nume dat expedițiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de țările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altei religii.
2. (fig.) campanie, luptă.