Dictionar

pact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pacte, lat. pactum)

1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce.
2. învoială, înțelegere.
 

impact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impact, lat. impactus)

1. coliziune a două sau a mai multor corpuri, dintre care cel puțin unul este în mișcare.
2. ciocnire, incidență.
3. (fig.) efect de șoc, de surpriză.
4. influență, efect.
5. contact, lovire.
6. relație; întâlnire, incidență.
7. prezență.
 

pactiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. pactiser)

1. a încheia un pact cu cineva; a se înțelege, a cădea la învoială; a face cauză comună cu un adversar.
 

adhocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ad-hoc + -craţie)

1. (în sociologia și viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifico-tehnică.
 

afanit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aphanite)

1. rocă cu granule fine, cu o contextură compactă.
 

anatexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatexie)

1. transformare a rocilor din zonele adânci ale scoarței Pământului în mase compacte de gresie și granit.
 

atlantism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atlantisme)

1. doctrină a partizanilor pactului atlantic.
 

bazalt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. basalte, lat. basaltes)

1. rocă magmatică efuzivă cu structură porfirică, compactă, la construcții și pavaje.
 

cartă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. charte, lat. charta)

1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți.
2. convenție, pact politic fundamental.
3. act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale.