Dictionar

eforat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. éphorat)

1. (Grecia Antică) funcția sau demnitatea fiecăruia dintre cei cinci magistrați din Sparta care exercitau o putere de control al regelui și al senatului; demnitatea de efor.
2. (prin ext.) timpul în care se exercită această magistratură.
3. colegiul eforilor; eforie.
 

pair

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pair)

1. titlu purtat de marii vasali ai regelui Franței și Angliei.
2. membru al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848; titlu de noblețe care conferea cuiva dreptul de a fi membru al Camerei Lorzilor din Anglia.
 

regent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. régent, lat. regens, germ. Regent)

1. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe.
2. adj. (despre propoziții; și s. f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată.
3. (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată.
 

regență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. régence)

1. guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; perioada respectivă; persoanele care guvernează.
2. (ist.) nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol.
 

seneșal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sénéchal)

1. mareșal de curte în Franța medievală, care împărțea dreptate în numele regelui.
 

suplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. supplication, lat. supplicatio)

1. rugăciune publică ordonată în anumite ocazii de senatul roman.
2. observație adresată după Restaurație parlamentul francez regelui.
3. rugăminte umilă, implorare fierbite.